🔴Partidul Politic PACE salută decizia istorică primită ieri în marele cancelarii Europene și mulțumește Consiliului European pentru decizia de a deschide în anul viitor negocierile privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

🟡Cu toții ne bucurăm enorm, și cei din țară, și din diasporă, dar în același timp suntem cu picioarele pe pământ și înțelegem că nu este meritul nostru și nici meritul ecscrocilor Politici din PAS în frunte cu Maia Sandu, este meritul mare al României care ne susține enorm dar și o decizie geopolitică care ne avantajează enorm ca țară și popor.

🔵În continuare, ar trebui să fim pragmatici, bine organizați și capabili să avem instituții și oameni profesioniști de calitate să absorbim și să investim cu mare grijă și mare responsabilitate fondurile europene, pentru ca să Construim Acasă Europa și să aducem PACE și bunăstare moldovenilor și Moldovei Europene.

👩‍🎓PS: Un lucru la fel ne bucură nespus de mult, că până acum gașca din PAS furau sute de milioane și erau acoperiți de justiția lor capturată, dar odată ce suntem la etapa de preaderare și fondurile Europene vor curge gârlă, excrocii și Hoții din PAS care vor continua să fure din banii europeni așa cum au furat ultimii 2 ani din banii bugetului, vor fi cercetați penal de Parchetul European, dar asta deja nu-i gluma și nu va trece ca în cazul lui Spînu care fiind vicepremier a furat 47 000 000$ din schema cu gaz, a fost pornită o cauza penală de procuratura lor, iar în loc să ajungă la pușcărie, Maia Sandu l-a luat sub aripa sa la Președinție, ca peste jumătate de an să-l întoarcă înapoi în guvern ca acest hoț să fure dublu.

🔴PACE pentru Moldova
🟡Acasă Construim Europa
🔵Moldova este Europa

Detalii pe pagina PACE
👇

📸 Vezi această postare pe Facebook https://www.facebook.com/100050441366901/posts/pfbid02SQWrrB2regS7tsWxZKYgWqhkFjHSAdeuJdU9jMLBPEFe9uk3Ye7ct8wJHDqofSMXl/?d=n&mibextid=WC7FNe
MS Office 2010 Activator: What You Need to Know