​​📍 În orașul Cahul și în satele Roșu, Crihana Veche și Cotihana oamenii vor avea acces la apă curată și la servicii de canalizare în gospodăriile lor. Am mers ieri împreună cu reprezentanți ai Ambasadei Germaniei în Moldova și ai Băncii Germane de Dezvoltare KfW la Cahul pentru a vedea cum decurg lucrările în cadrul Proiectului de Aprovizionare cu Apă și Canalizare din raion. Aici se construiește o stație de epurare a apelor uzate și se lucrează la extinderea rețelei de canalizare din municipiu de care vor beneficia circa 1 900 de gospodării.

🏫 Am vizitat și Școala de Arte Plastice pentru copii - singura școală din zonă care nu are sistem de canalizare și rețele adecvate. Lucrările sunt în plină desfășurare și prin acest proiect, școala va fi în sfârșit conectată la rețeaua de canalizare, iar elevii, învățătorii și toți angajații vor avea condiții mai bune în care să activeze.

🚰 Tot ieri, am mers și pe șantierul rețelelor de canalizare de pe strada Ștefan cel Mare, la Stația de epurare a apelor uzate și la Stația de captare a apei Prut, unde a avut loc și lansarea construcției de apeduct. Și aici am văzut progresul lucrărilor.

🔄 Proiectul de aprovizionare cu apă și servicii de canalizare din Cahul este un exemplu perfect de cum partenerii din Uniunea Europeană ne ajută și împreună creăm condiții de viață europene pentru toți cetățenii noștri.

🤝 Mulțumim Guvernului Germaniei 🇩🇪 și Uniunii Europene 🇪🇺 pentru tot suportul pe care ni-l oferă și datorită cărora suntem cu un pas mai aproape de UE.

Foto: https://www.facebook.com/share/p/3CSce3Aym9nFcbAo/?mibextid=WC7FNe
The Best Dell Monitor for Your Needs