ℹ️Hotărâri de Guvern aprobate în ședința de ieri a executivului:

1️⃣ Au fost aprobate modificările la Legea eficienței energetice, prin care statul va implementa acțiuni pentru a crește eficiența energetică și consumul rațional de energie, dintre care:
✔️ Asumarea obligației de a eficientiza energetic, pe an, 3% din numărul edificiilor în care își desfășoară activitatea autoritățile administrației publice centrale de specialitate. Prin urmare, anual, urmează să fie renovate, în mediu circa 12 700 m2 de suprafață de clădiri publice, care ar implica alocarea unui buget anual de peste 23 milioane lei.

În același timp, odată cu îmbunătățirea performanței energetice a acestor clădiri, estimativ vor fi obținute economii de energie electrică de peste 218 mii kWh și gaze naturale de peste 132 mii m3, ceea ce este echivalentul a peste 3,5 milioane lei anual, pentru o durată de minim 15 ani.

✔️ Stabilirea obiectivelor naționale în domeniul eficienței energetice, energiei regenerabile și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 prin elaborarea Planului Național Integrat pentru Energie și Climă;
✔️ Creșterea economiilor de energie prin implementarea măsurilor capabile să genereze anual, începând cu 2024, economii noi de energie, echivalente a minimum 0,8% din valoarea medie a consumului final de energie înregistrat în perioada 1 Ianuarie 2019 si 1 Ianuarie 2022.
✔️ Contabilizarea proiectelor de investiții capitale capabile să genereze economii de energie atât din sectorul public, cât și cel privat, precum:
🏥 Proiectul eficiența energetică în Republica Moldova, cu un buget de 75,5 mil. euro;
🏭 Proiectul de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău (PIESACET-2) cu un buget de 92 mil. euro;
🌱 Proiectele în domeniul eficienței energetice finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală etc.;
🆕 Crearea subsistemului informațional de management energetic (SIME), cu ajutorul căruia va fi monitorizată utilizarea energiei și apei, dar și costurile aferente în cadrul clădirilor publice. Astfel, în urma implementării acestuia, vor putea fi obținute economii la facturi, estimativ, de la 80 până la 300 mil. lei anual.

⏏️ Introducerea obligațiilor de eficiență energetică, prin care operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice și gaze naturale, dar și importatorii de produse petroliere, vor contribui financiar la Fondul de eficiență energetică.

Proiectul hotărârii de Guvern poate fi consultat aici bit.ly/3wKkZfU

2️⃣ Guvernul va contracta operatori de transport feroviar local de pasageri pentru a asigura populația cu servicii calitative, la un preț accesibil. Alegerea întreprinderilor feroviare prestatoare de obligații de servicii publice se va efectua în mod transparent, în baza licitațiilor ofertelor de intenție, precedate de negocieri.

🚆Astfel, întreprinderile în sarcina cărora vor fi puse obligațiile de transport feroviar local de pasageri urmează să transporte călătorii conform itinerarelor stabilite de Guvern, fiind asigurată debarcarea/îmbarcarea pasagerilor la toate stațiile feroviare, inclusiv în zonele geografice unde Î.S. „Calea Ferată din Moldova” nu mai prestează servicii de transport călători sau asigură circulația trenurilor cu un număr redus de curse feroviare.

▶️ În a doua jumătate a anului 2023, este planificată lansarea concursului ofertelor de intenție, în urma cărora se va propune Guvernului acceptarea condițiilor negociate și încheierea contractelor privind obligațiile de servicii publice. Acestea pot fi încheiate pe un termen de până la 15 ani.

Detalii în comunicat: https://bit.ly/3HOYoVY
Samsung HW-B650: A Powerful Soundbar for an Immersive Audio Experience