​​Suntem copiii și nepoții celor deportați. Bunica mea, Elizaveta, împreună cu familia, a fost victima primului val al deportărilor staliniste, cel din 12-13 iunie 1941. Străbuneii și cei 5 copii ai lor au fost treziți de sovietici în mijlocul nopții și duși de acasă. Bunica avea 14 ani. Erau urcați în vagoane, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Drumul a durat 2-3 săptămâni. Transportați în condiții inumane, mulți au murit pe drum.

Străbunelul a fost separat de familie la gara de trenuri și nu s-a mai întors. Străbunica s-a întors acasă cu 4 copii (inclusiv bunica). Un copil, Zina, a murit în Kazahastan. Ana, un alt copil, a murit acasă, la scurt timp de la întoarcere.

Suntem obligați să ținem minte crimele regimului sovietic. Un regim mincinos, putred de corupt, criminal și fără nici un fel de respect pentru viața omului. Acum, această memorie trebuie să ne țină uniți pentru a lupta cu toți cei care încearcă să ne convingă de trecutul "glorios", cei care au pornit războiul în Ucraina și care zilnic continuă să omoare oameni nevinovați.

Suntem nepoții și copiii care trebuie să facă dreptate.